Ajunși în situații neprevăzute, neplăcute sau nedrepte este reponsabilitatea fiecărui individ să apeleze la un avocat care cunoaște drepturile și legile actuale penale.
Un avocat care cunoaște și te susține în toată procedura cât ai ajuns într-un penitenciar în Ungaria, este acela care comunică corect limba ta maternă, care știe să dea sfaturi juridice care sunt în avantajul clientului.
Fie că ești acuzat pe nedrept, ai desăvârșit o faptă penală sau ești implicat într-un abuz,regulile dintr-un penitenciar vor fi aceleași.
Drepturile din penitenciar în Ungaria diferă față de alte țări de pe teritorul Europei,deci un om specializat cu sfarturi juridice îți poate ușura tot procesul penal.
Codul de procedură a acuzaților din penitenciar în Ungaria permite autoapărarea indivizilor implicați.Astfel înainte de a face declarații, semnături,….etc.cel mai înțelept lucru poate fi de a lua legătura cu un avocat competent.
Penitenciarele sunt pline de oameni vinovați, însă sunt și cazuri în care o singură greșeală, declarație, sau neînțelegerea limbii vorbite a atras acuzații nedrepte sau chiar închisoare pe viață.
Avocatul susține interesul propriu al clientului care apelează la el,însă nu este de acord și cu faptele săvârșite din penitenciare.